Statutul moral/ social/ psihologic al personajului prin raportarea la conflictul nuvelei

Literatura română de până la Ioan Slavici conturase o serie de personaje dramatice de mare forţă artistică, dar nu crease încă un personaj epic viabil care să nu întruchipeze schematic o anumită trăsătură de caracter sau o categorie socială, ci să devină un tip reprezentativ pentru societatea românească a timpului. De aceea, personajele conturate de I. Slavici vor fi primite cu mare interes. Spre deosebire de scriitorii dinaintea lui, Slavici nu impune personajelor o comportare rigidă, dictată de anumite prejudecăţi morale, ci le oferă libertatea de a se manifesta, după provocările vieții, după propriile îndemnuri, după imperativele sufletului lor. Ni se oferă astfel nu caractere gata formate, ci modul în care ajung oamenii să fie aşa cum sunt, ca rezultat al influenţelor ce s-au exercitat asupra lor, al condiţiilor sociale în care au trăit. A crea personaje în felul în care a făcut-o Ioan Slavici constituie o noutate în literatura noastră.

               Nuvelistul nu înfrumuseţează cu nimic viaţa personajelor sale. Procentul de duritate şi afecţiune, de bunătate şi răutate, de hotărâre şi slăbiciune pe care îl aflăm la fiecare dintre ele, face din Slavici un observator fără părtinire, neutru, rece, impersonal, calculat şi economic, având un spirit realist desăvârşit.

               Viaţa fiecărui personaj este văzută ca un destin propriu, care oricum se va împlini, de aici şi viziunea clasică a gândirii sale. De aceea, el nu se simte obligat să explice nimic, ci numai să descrie cât mai fidel întâmplările ce îl împing pe fiecare personaj pe drumul destinului. Personajele sunt şi ele convinse că au o soartă dinainte stabilită, căreia nu i se pot opune: „Cine poate să scape de soarta ce-i este scrisă!?” se întreabă Ghiţă în sinea sa, odată, când se afla la strâmtoare. Alteori se consolează: „Aşa mi-a fost rânduit”, „dacă e rău ce fac, nu puteam să fac astfel”. Nuvela însăşi se încheie cu reafirmarea acestei fataliste concepţii despre viaţa omului: „Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost dată.”, îşi mărturiseşte bătrâna, soacra lui Ghiţă. Definitorie pentru arta realizării personajelor este marea putere de interiorizare. Slavici a făcut ca eroii lui să fie înfăţişaţi în zbuciumul lor lăuntric, nu numai în manifestările lor exterioare, aşa cum fuseseră creaţi în proza de până la el.